Mărțișoare și cărțișoare – ediția 2017
Dragi prieteni,
Am născocit pentru întâmpinarea primăverii, mărțișoare originale și surprinzătoare!
Nerăbdarea este mare, așa că vă destăinuim chiar acum seria pe care v-am pregătit-o.
Primul din listă este binecunoscutul Cărţişor, care cheamă primăvara-n zbor. Cărțișor este un mărțișor marca Moara de hârtie, ce conține iubire, bucurie și poezie.
„Inimă iubitoare” este un mărţişor-broșă din lut ars, simplu sau pictat în roșu, în formă de inimă, realizat la Olarnița din Satul Mestesugurilor, ca și „Cuvânt bun” – mărţişorul din lut, culoarea ceramicii arse, ce are imprimate în relief cuvinte precum: Armonie, Bucurie, Iubire.
Și la Atelierul cu rost am lucrat două tipuri de mărțișoare-broșă. Unul brodat manual cu motive tradiţionale pe care l-am botezat „ArtiZâna” de la Artizânele noastre, și unul croşetat manual din fir de bumbac alb şi roşu. Pentru că este înfloritor l-am numit „Flori de mărțișor”.
Întreaga colecţie de mărţişoare vă aşteaptă pe site-ul Satul meșteșugurilor, să o vizitaţi pe îndelete și să vă alegeți ce vă place, iar în curând va fi disponibilă în librării și magazine de profil.
Dacă doriți să comandați mărțișoare pentru colegi ori angajații firmei, vă rugăm să ne contactați la echipa@moaradehartie.ro sau la 0743266262 pentru a vă trimite o prezentare.
Vă așteptăm la mărțișoare și cărțișoare de Comana! 🙂
- Published in Comunicate de presă
Spring Workshops for Groups
Spring has come – full of splendor, flowers and colours!
In this special period, when nature and hearts all flourish, we invite children to take part in our spring session of activities, to greet spring with the fruit of their skill and inspiration! Here is what we propose:
The Workshop of poetic Mărțişoare (Spring Symbols) combines poetry and skill! Children will work with paper of different colours, handmade with smiley insertions of grass or flowers! They will twist colourful threads or will stick well cut shapes. They will combine different materials to create lovely spring symbols. And to have a divine day, they will find poems on the way!
During the Workshop of Spring Greeting Cards children will use their imagination to create greeting cards out of paper made sheet by sheet within The Paper Mill Workshop Museum. Afterwards, their turn will come to continue the story of the sheet of paper by printing themselves another greeting card. Therefore, they will not only work out a greeting card themselves, but they will also print one at an old press! Poetry, our beloved friend, will be present till the end!
Painted Ceramics for Artistic Spring Symbols is a workshop that invites children in the magic realm of inspiration! Young artists will have the chance to transform, by the great force of colours, a common piece of clay into a joyful symbol of spring!
The Workshop of Letters-Treasures is an invitation to express feelings, to love and communicate! Children will make friends with letters, by discovering correspondence pages of literature. Afterwards, they will write a message themselves, by hand. The letter will reach the addressee with a wax seal, as in the old times.
Weaving Spring Symbols and Having Good Fun is a very special workshop that invites children to share and enjoy spring colours and stories and, most of all, to weave lovely Mărțişoare (Spring Symbols). Children will create their own Mărțişor at a small-size hand loom. We consider this workshop unique, as a traditional craft is discovered in the light of spring colours!
Workshops for groups can be organized on any day of the week, on request. For further details and inscriptions, do not hesitate to contact us at echipa@moaradehartie.ro or 0723266262.
It is here that you can access the presentation of the other standard workshops for groups.
Be welcome!
- Published in Evenimente, Workshops
Ateliere de primăvară pentru familii
Dragii noştri,
Se apropie primăvara, cu alai de flori şi mărţişoare!
Ce-ar fi să o întâmpinăm, cu mic, cu mare, în inima Parcului Natural Comana, pe un tărâm binecuvântat, prin momente şi activităţi de neuitat? Noi vă propunem ateliere recreative, menite să îi sensibilizeze pe copii, descoperindu-le bucuria de a se exprima, de a crea şi a dărui.
Iată programul acestora:
– Sâmbătă, 18 februarie 2017, orele 11:00 – Atelier de ţesut mărţişoare. Mici şi mari, vă veți bucura de un meşteşteşug străvechi, țesându-vă propriile mărţişoare în culorile primăverii, la un război de ţesut in miniatură.
– Sâmbătă, 18 februarie 2017, orele 14:00 – Atelier de scrisori-comori, pe hârtie manuală cu inserţii de flori. Vom pătrunde în universul scrisorilor prin pagini de literatură – invitaţie la scris, invitaţie la vis!
– Sâmbătă, 25 februarie 2017, orele 14:00 – Atelier de mărţişoare poetice din hârtie manuală și alte materiale reciclabile, în care măiestria va cocheta cu creativitatea, fantezia și chiar cu poezia!
– Sâmbătă, 4 martie 2017, orele 14:00 – Atelierul de felicitări primăvăratice, atât din hârtie manuală şi alte materiale frumos meşterite, cât şi ca pe vremuri atent tipărite.
Atelierele se adresează tuturor celor care vor să aducă un plus de culoare primăverii, prin roadele mâinilor, ale inspiraţiei și ale bucuriei lor!
Costul pentru un copil este de 40 de lei, iar pentru un adult este de 60 de lei. Pentru a încuraja participarea în familie la atelierele noastre, vă propunem reduceri prietenoase, astfel:
– 80 de lei pentru un copil și un părinte
– 100 de lei pentru doi copii și un părinte
– 120 de lei pentru un copil și doi părinţi
– 140 de lei pentru doi adulţi și doi copii
Pe lângă atelierul de primăvară propriu-zis, veţi avea ocazia să vizitaţi Ansamblul Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor și să vă împrieteniţi cu poveștile lui!
Însoţitorii care nu participă la atelier vor plăti 10 lei, taxa de vizitare a ansamblului.
Pentru alte detalii și/sau înscrieri, ne puteţi contacta la echipa@moaradehârtie.ro sau la 0723266262.
- Published in Evenimente, Workshops
30 August 2015 – Invitation to the Paper Mill!
The wonderful summer is almost gone and we intend to keep our promise and open wide, for one day, the gates of the Paper Mill, for whoever wishes to visit us and to know at least a part of our story.
We wished to have more visiting days, but this summer was like fairytale, on the one hand, and with various obligations, on the other hand. To make a long story short, at the beginning of summer some of us were teaching crafts in Luncavița (Tulcea), others were busy with the workshops organized at the Paper Mill, then we were all involved in the summer school dedicated to young architects, in workshops, creating new products, orders, and, beside all these, working at Comana Crafts Village Satul meșteșugurilor , on which we focused almost all the time.
Nevertheless, all through the summer we have received a lot of messages from people who wish to visit our beloved Mill and that is why we decided to invite you into our story on Sunday, August 30th, from 13:00, 14:00, 15:00 and 16:00. You will visit the Paper Mill Workshop-Museum, you will see a demonstration of handmade paper, you will listen to us sharing our dreams, that will take shape one after the other, such as Comana Crafts Village, a project co-financed by Innovation Norway, through Norwegian Financial Mechanism 2009-2014, within the financing domain Innovation in Green Industry – Romania, that sustains projects with positive impact on environment.
The entry fee will be as a donation. The amount proposed is 10 lei for adults, but if children wish to donate, we willingly receive their contributions, as well. Donations are important for us and help us carry on our projects.
We are looking forward to receiving your inscriptions via e-mail at echipa@moaradehartie.ro, kindly asking you to mention the hour when you prefer to come.
See you all on August 30th!
- Published in Press Releases