Satul meşteşugurilor la Târgul ASAS

În perioada 28 – 30 aprilie 2016, Asociația Moara de hârtie din Comana este invitat special la ediția de Paști 2016 a Târgului de produse tradiționale obținute în ferme și gospodării țărănești, desfășurat în incinta Academiei de Științe Agricole și Silvice București, Bulevardul Mărăști nr. 61.

Timp de trei zile, vom organiza demonstrații după cum urmează:

  • Joi, 28 aprilie orele 15.00 – 17.00 – demonstrație de țesut la război și cusut manual,
  • Vineri, 29 aprilie 2016, orele 15.00 – 17.00 – demonstrație de împletituri din papură,
  • Sâmbătă, 30 aprilie 2016, orele 10.00 – 12.00 – demonstrație de hârtie manuală,

în pregătirea deschiderii oficiale a Satului meșteșugurilor din Comana, în data de 7 mai 2016. La standul nostru veți putea să vedeți și o parte dintre produsele tradiționale pe care le realizăm în sat și să primiți mai multe informații despre atelierele și evenimentele care vor urma.

Prin participarea la acest târg, Asociația Moara de hârtie urmărește promovarea proiectului Satul meșteșugurilor din Comana, finanțat de Guvernul Norvegiei, prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014, în cadrul domeniului de finanțare Inovare în Industria Verde – România, ce susține proiectele cu impact pozitiv asupra mediului.

Proiectul Satul meșteșugurilor din Comana urmărește dezvoltarea comunității rurale prin crearea unei structuri de sprijin în cadrul căreia au fost inițiate șapte mici afaceri meșteșugărești. În Satul meșteșugurilor se vor practica prelucrarea lemnului, fierăria, prelucrarea stufului, olăritul, țesutul, morăritul tradițional, prelucrarea fructelor, legumelor și a plantelor medicinale. Satul va avea atât o componentă de producție și vânzare, cât și una educativă, fiind un spațiu deschis vizitării și în care se vor organiza demonstrații și ateliere de meșteșuguri pentru copii și adulți.
Pentru mai multe informații, vă invităm să ne contactați la 0724.290.010 – Dana Georgescu, sau pe e-mail la dana@moaradehartie.ro.

Today, April 25th, the closing event for Comana Crafts Village project took place in Comana (Giurgiu county). This project was financed by the Government of Norway, through the Norwegian Financial Mechanism 2009-2014, within the financing domain Innovation in Green Industry – Romania, which sustains projects with a positive impact on environment.

Comana Crafts Village project backs opportunities of sustainable business by creating ecological products, recycling wastes and using regenerative energy sources  in Comana, all in relation to crafs specific to this region. The project creates a structure of support for local entrepreneurs in the field of traditional crafts, by which seven small craft enterprises were initiated. Comana Crafts Village will propose workshops for woodwork, reed processing, pottery, weaving, traditional milling, blacksmith’s workshop, as well as fruit, vegetables and medical plants processing. The Village will have a component part dedicated to production and selling, as well as an educational side, being a space open for visitors, where there will be craft demonstrations and workshops for children and adults.

Ion Georgescu, Project Manager, stated: „By this project, we create a new landmark on the map of  Comana and Bucharest Metropolitan Area, showing at the same time that non-governmental organizations are able to carry on successful projects of sustainable economic development that value, by involving the community, both the beauty of the natural environment and the creativity of  traditional crafts”.

Comana Crafts Village and Paper Mill will open to the public starting with the 7th of May 2016.

For more information, please contact us at 0724.290.010 – Dana Georgescu, or via e-mail at dana@moaradehartie.ro.