Moara de hârtie împlinește 6 ani!
miercuri, 26 iulie 2017
Pe 5 și 6 august sărbătorim Moara de hârtie! Împlinim 6 ani de când la Comana, pe Dealul Morii, Moara noastră s-a pus pe învârtit și măcinat vise și povești!
Profităm de această ocazie pentru a vă invita pe la noi să sărbătorim împreună acest eveniment special. Va fi cu zâne împâslite din poveşti frumos urzite, cu poezie, muzică, moriști și meşteşuguri felurite: hârtie manuală, tipar manual, ţesut, păpurit, fierărie, modelaj ceramică, lemnărit.
Iată ce v-am pregătit!
Atât sâmbătă, cât şi duminică, de la orele 14.00, împreună cu Crina Manolescu de la Oaia primordială, vă invităm părinţi şi copii la un atelier pozneț de creat zâne împâslite, din lână. Atelierul se adresează copiilor peste 6 ani, însoțiți de un părinte – sau mai bine zis părinților însoțiți de cel puțin un copil, dar și adulților care doresc să participe singuri. Costul atelierului este de 60 de lei pentru o echipă (copil – părinte), 100 de lei pentru doi frați care participă însoțiți de un părinte și 50 lei pentru adulții care participă singuri la atelier, aceste sume acoperind nu doar împâslirea unei zâne, fereastră spre o altă lume, ci şi accesul în Ansamblul Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor, cu toate minunile lui. Atelierul durează aproximativ o oră și jumătate. Pe lângă toate acestea, participanții la atelier vor primi și ultimul număr al revistei Ghidul pozneţ de cultură, o altfel de aventură!
Înscrieri pentru atelierul de zâne la echipa@moaradehartie.ro sau la 0723266262.
Având în vedere că hârtia manuală este meşteşugul cu care a început aventura noastră acum şase ani, o foaie de hârtie este ceea ce vă oferim în dar, la ceas aniversar! Tot în dar, copiii îşi vor putea face în ambele zile morişti din hârtie, adevărate baghete magice de intrat fără de veste în poveste!
Moara de hârtie fiind iubitoare de poezie și pentru că este 6AniVersAre, vă invită să aduceţi sâmbătă la ora 16.00 şi versurile preferate, pentru momente inspirate. După care, de la orele 18.00, vă aşteptăm la un frumos concert folk cu Ana-Maria Dumitru, pentru o sâmbătă de vară în acorduri de chitară!
Şi pentru că de sute de ani hârtia şi tiparul merg mână-n mână, ne-am gândit ca şi de Ziua Morii să le aducem împreună. Aşa că pe 6 august sunteţi invitaţi, nu doar să faceţi hârtie manuală, coală cu coală, ci şi să tipăriţi, la ora 16.00, un text cules literă cu literă, ca odinioară.
De la orele 18.00, Ansamblul Fluieraşii din Comana, condus de domnul învăţător Ionel Cucu, va face ca şi ziua de duminică să se termine tot cu muzică!
Nu-i așa că v-am dat suficiente motive să vizitați Ansamblul Moara de hârtie-Satul meșteșugurilor pe 5 și 6 august?
Vă aşteptăm cu veselie la zilele Morii de hârtie!
- Publicat în Evenimente, Ateliere
Fară comentarii
ATELIER DE PICTURĂ PE LEMN
marți, 13 iunie 2017
Pe 17 iunie 2017 de la orele 14.00, vă invităm la Atelierul de pictură pe lemn alături de pictorul Rusen Ioan-Dan spre a dezvălui îndemânări și talente ascunse în fiecare, prin intermediul picturii.
Ajutați de câteva tehnici de decorare, participanții vor înfrumuseța câte o bucată de lemn, care va fi apoi folosită ca obiect decorativ sau ca obiect cu utilitate practică.
Atelierul este deschis pentru copii și părinți. Pentru ca atelierul să-și atingă obiectivele, recomandăm ca vârsta copiilor participanți să fie de minim 6 ani.
Taxa de participare este de 50 lei/participant și include și vizitarea Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana, unde vor avea loc demonstrații interactive de meșteșuguri.
Părinții care însoțesc copiii și nu participă la atelier vor achita doar taxa de vizită ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor.
Detalii despre vizitare găsiți aici.
Pentru înscrieri şi detalii vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.
- Publicat în Evenimente, Ateliere
ATELIER DE TIPAR MANUAL
marți, 13 iunie 2017
Duminică, 18 iunie, orele 14.00, vă invităm la Moara de hârtie din Comana la atelierul de tipar manual.
Ce este tiparul înalt? Cine erau zețarii și ce făceau ei într-o tipografie? Cum se culegeau literele pe vremuri? Cum se tipărește manual? Ce instrumente și ce echipamente se foloseau odinioară? sunt întrebări la care veți primi răspunsul la atelierul nostru. Și nu doar că veți afla informații noi sau veți vedea exponatele de tipar și legătorie din micul nostru atelier-muzeu, dar veți și tipări manual un text, pe care îl veți păstra ca amintire.
Taxa de participare pentru acest atelier este de 30 lei de persoană. Însoțitorii care nu participă la atelier vor achita taxa de vizită ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana (15 lei/persoană). În paralel, puteți participa la demonstrații interactive de hârtie manuală, țesut la război, modelaj ceramică și păpuși din papură. Detalii despre vizitare găsiți aici.
Pentru înscrieri vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.
Vă așteptăm să petreceți o zi presărată cu artă și meșteșuguri!
- Publicat în Evenimente, Ateliere
ATELIER DE OPINCĂRIT
marți, 13 iunie 2017
În data de 1 iulie 2017, prietenii de la Asociația Zestrea Bisoceană vin în Satul meșteșugurilor să ne învețe să facem opinci.
În cadrul celor două ateliere, participanții vor asculta povești despre istoria opincilor dar își vor şi confecționa opinci din piele şi vor și pleca acasă cu ele.
Costurile sunt 60 de lei perechea pentru copii și 80 de lei perechea pentru adulți. Însoțitorii care nu participă la atelier vor achita taxa de vizită ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana (15 lei/persoană). În paralel, puteți participa la demonstrații interactive de hârtie manuală, țesut la război, modelaj ceramică și păpuși din papură. Detalii despre vizitare găsiți aici.
Pentru înscrieri vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.
Vă așteptăm să petreceți o zi presărată cu artă și meșteșuguri!
- Publicat în Evenimente, Ateliere
ÎNVĂȚĂM, NE JUCĂM ȘI MĂCINĂM ÎN SATUL MEȘTEȘUGURILOR!
marți, 13 iunie 2017
Dragi prieteni,
În data de 9 iulie, ora 14:00 vă invităm la atelierul Învățăm, ne jucăm și măcinăm în Satul Meșteșugurilor!
Împreună vom păși în lumea cerealelor, a boabelor dătătoare de energie, dar și într-o poveste cu totul specială, cea a bobului de grâu, pe care îl vom însoți în lungul său drum, la capătul căruia vom înțelege cum ajunge el, dintr-un bob atât de mic, să devină pâine.
Copiii vor înțelege importanța morilor, călătorind în timp pe vremea când oamenii măcinau manual, depunând un efort istovitor, apoi cu ajutorul animalelor, până să ajungă să folosească darurile naturii, forța apei și a vântului. Vom afla împreună ce se întâmplă la o moară, văzând și atingând cereale atât în stadiul de boabe, cât și de făină, vom vedea care este structura bobului, îi vom observa învelișul și germenele, din care iese viitoarea plantă, copiii vor vedea grâul încolțit și spicele bogate, din care se recoltează boabele cele hrănitoare și vor afla diferența dintre pâinea albă, neagră și intermediară. Apoi micii exploratori vor trece la partea practică, în care vor măcina ei înșiși cereale, folosind mori manuale, ca pe vremuri. La final, copiii nu vor pleca de la noi doar cu amintiri de neuitat, ci vor lua acasă și o cantitate simbolică din ceea ce au măcinat în timpul atelierului!
Costul atelierului este de 30 lei/copil, incluzând și vizita ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana.
Atelierul va fi organizat în Satul meșteșugurilor la orele 14.00 și orele 17.00, pentru copii cu vârste între 4 şi 8 ani. Părinții care nu participă la atelier vor achita taxa de vizită ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana (15 lei/persoană). În paralel, puteți participa la demonstrații interactive de hârtie manuală, țesut la război, modelaj ceramică și păpuși din papură. Detalii despre vizitare găsiți aici.
Pentru înscrieri vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu drag!
- Publicat în Evenimente, Ateliere
Ateliere de primăvară pentru grupuri
sâmbătă, 04 februarie 2017
Vine primăvara ca o sărbătoare, răspândind floare, culoare, splendoare!
În această perioadă de înflorire a naturii, dar şi a sufletelor noastre, îi invităm pe toţi copiii la atelierele noastre de sezon, să vestească primăvara prin roadele dibăciei şi ale inspiraţiei lor! Iată ce ateliere vă propunem:
Atelierul de mărțişoare poetice! îmbină măiestria cu poezia! Copiii vor lucra cu hârtie manuală de mai multe culori, din care le vor zâmbi fire de iarbă sau flori. Vor răsuci fire colorate sau vor lipi forme decupate. Vor combina materiale felurite pentru a crea mărțişoare primenite! Şi pentru ca ziua bună să le fie, vor gusta şi-un strop de poezie!
Meșterim felicitări primăvăratice! este un atelier prin care copiii îşi vor folosi imaginaţia pentru a crea felicitări din hârtie realizată manual la Atelierul-muzeu Moara de hartie, combinând diverse materiale reciclabile pentru a crea o felicitare originală care transmite din bucuria și prospețimea pe care ne-o imprimă primăvara.
La atelierul Meşterim şi tipărim felicitări primăvăratice!, pe lângă faptul că își vor meșteri o felicitare realizată din hârtie manuală la Atelierul-muzeu Moara de hartie, copiilor le va veni rândul să continue ei înşişi povestea hârtiei, tipărindu-și încă o felicitare. Așadar, pe lângă faptul că vor meşteri, la o presă veche vor şi tipări! De la atelierele de felicitări primăvăratice, nu va lipsi, prietena noastră, Poezia.
Ceramică pictată pentru mărţişoare de artă! este un atelier care îi invită pe cei mici pe tărâmul diafan al inspiraţiei! Micii artişti vor avea ocazia să transforme, prin puterea magică a culorilor, o banală bucată de lut ars într-un voios vestitor al primăverii!
Atelier de scrisori-comori este o invitaţie la exprimarea sentimentelor faţă de cei dragi, la iubire, la comunicare. Copiii se vor împrieteni cu scrisorile, descoperind pagini epistolare din literatură, după care vor scrie ei înşişi un mesaj, de mână. Scrisoarea va ajunge la destinatar cu sigiliu de ceară, ca odinioară.
Țesem fire de mărţişoare şi ne bucurăm cu rost! este un atelier cu totul special, care invită copiii la poveşti şi culori de primăvară, dar mai ales, la ţesut mândre mărţişoare! Cei mici îşi vor crea propriul mărţişor la un război de ţesut in miniatură. Este un atelier unic în lume, zicem noi, de descoperire a unui meşteşug tradițional în lumina simbolurilor primăverii!
Atelierele se pot organiza la cerere, pentru grupuri, în orice zi a săptămânii. Pentru înscrieri, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail: echipa@moaradehartie.ro sau la telefon 0723266262.
Vă aşteptăm cu drag de oameni, de frumos, de primăvară!
- Publicat în Evenimente, Ateliere
Ateliere de primăvară pentru familii
vineri, 03 februarie 2017
Dragii noştri,
Se apropie primăvara, cu alai de flori şi mărţişoare!
Ce-ar fi să o întâmpinăm, cu mic, cu mare, în inima Parcului Natural Comana, pe un tărâm binecuvântat, prin momente şi activităţi de neuitat? Noi vă propunem ateliere recreative, menite să îi sensibilizeze pe copii, descoperindu-le bucuria de a se exprima, de a crea şi a dărui.
Iată programul acestora:
– Sâmbătă, 18 februarie 2017, orele 11:00 – Atelier de ţesut mărţişoare. Mici şi mari, vă veți bucura de un meşteşteşug străvechi, țesându-vă propriile mărţişoare în culorile primăverii, la un război de ţesut in miniatură.
– Sâmbătă, 18 februarie 2017, orele 14:00 – Atelier de scrisori-comori, pe hârtie manuală cu inserţii de flori. Vom pătrunde în universul scrisorilor prin pagini de literatură – invitaţie la scris, invitaţie la vis!
– Sâmbătă, 25 februarie 2017, orele 14:00 – Atelier de mărţişoare poetice din hârtie manuală și alte materiale reciclabile, în care măiestria va cocheta cu creativitatea, fantezia și chiar cu poezia!
– Sâmbătă, 4 martie 2017, orele 14:00 – Atelierul de felicitări primăvăratice, atât din hârtie manuală şi alte materiale frumos meşterite, cât şi ca pe vremuri atent tipărite.
Atelierele se adresează tuturor celor care vor să aducă un plus de culoare primăverii, prin roadele mâinilor, ale inspiraţiei și ale bucuriei lor!
Costul pentru un copil este de 40 de lei, iar pentru un adult este de 60 de lei. Pentru a încuraja participarea în familie la atelierele noastre, vă propunem reduceri prietenoase, astfel:
– 80 de lei pentru un copil și un părinte
– 100 de lei pentru doi copii și un părinte
– 120 de lei pentru un copil și doi părinţi
– 140 de lei pentru doi adulţi și doi copii
Pe lângă atelierul de primăvară propriu-zis, veţi avea ocazia să vizitaţi Ansamblul Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor și să vă împrieteniţi cu poveștile lui!
Însoţitorii care nu participă la atelier vor plăti 10 lei, taxa de vizitare a ansamblului.
Pentru alte detalii și/sau înscrieri, ne puteţi contacta la echipa@moaradehârtie.ro sau la 0723266262.
- Publicat în Evenimente, Ateliere
Ateliere de Crăciun la Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor – pentru școli și grădinițe
miercuri, 09 noiembrie 2016
Dragi prieteni,
Crăciunul se apropie, așa că am pregătit și noi atelierele de sărbători la Moara de hârtie și în Satul meșteșugurilor. Iată ce vă propunem:
Atelierul de decorațiuni pentru un Crăciun de poveste, în cadrul căruia participanții își vor lăsa creativitatea să zburde și vor realiza din hârtie manuală, hârtie reciclabilă, sfori, nasturi și alte materiale, globulețe și decorațiuni de brad.
Din inimi și mâini ivite! – atelierul de felicitări lucrate manual își propune să-i sensibilizeze pe copii și să le insufle dorința de a dărui din inimă celor dragi felicitări create chiar cu mâinile lor. Felicitările vor fi realizate din hârtie cu inserții de plante, lucrată la Moara de hârtie din Comana.
Atelierul de tipărit și înTipărit felicitări cu bucurie!, în cadrul căruia participanții își vor tipări manual și vor crea felicitări de Crăciun, folosind materiale reciclabile.
Atelierul Lut cu drag pictat, pentru un brad fermecat! va transforma o banală bucată de lut ars într-o operă de artă, care transmite privitorului energia, sensibilitatea și talentul micilor autori.
Atelierul Papură împletim, Crăciun minunat pregătim!, în care împletim cu pricepere papura, participanții vor realiza din papură ornamente inspirate pentru bradul de Crăciun.
Pentru prezentări detaliate și înscrieri, ne puteți scrie la echipa@moaradehartie.ro sau suna la 0723-266262. Iar dacă aveți prieteni ce lucrează în domeniul educaţiei sau știți alte persoane interesate, nu ezitaţi să daţi informaţia mai departe! Promovând atelierele noastre, susțineți meșteșugurile și comunitatea din Comana!
Vă mulțumim!
- Publicat în Ateliere
Școala altfel la Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor
miercuri, 28 septembrie 2016
Dragi prieteni,
Până acum, mii de copii s-au bucurat de atelierele organizate la Moara de hârtie. Dacă vă place ceea ce am realizat până acum, vă invităm ca din această toamnă, să descoperiți noile ateliere din Satul meșteșugurilor!
Dacă doriți să promovați o altfel de educație și să ne susțineți, îi puteți ajuta și pe ceilalți să afle despre activitățile noastre prin câteva instrumente pe care vi le punem la dispoziție: un afiș care poate fi imprimat și lipit la avizierele din școli, o foaie ce se poate plia pe liniile punctate și devine un pliant ce conține o prezentare a atelierelor noastre și două calendare, atât pentru preșcolari și elevii din școala primară, cât și pentru elevii din ciclul gimnazial și liceal. Aceste calendare au evidențiate perioadele aferente programului Școala altfel.
Aceste instrumente ajutătoare sunt în format .pdf și pot fi imprimate pentru a fi date mai departe celor posibil interesați (părinți, învățători, profesori, directori de școală, prieteni, etc.). Vă mulțumim că susțineți o altfel de educație, prin meșteșug și creație!
- Publicat în Ateliere