Fierăria Luca

„Fierăria Luca” este atelierul care reînvie meșteșugul aproape uitat al fierăriei, unul dintre meșteșugurile în care strămoșii noștri s-au dovedit a fi foarte pricepuți acum mii de ani. Și cum în orice sat exista un fierar, ne-am gândit ca în Satul meșteșugurilor să existe un loc dedicat și acestui meșteșug.

Să vii și să vezi cu ochii tăi forja în care se încinge fierul, apoi să asiști la modelarea și transformarea lui, reprezintă momente spectaculoase care te fascinează și te ajută să ai o viziune mai completă asupra meșteșugului. De asemenea, vizitând Fierăria, aveți posibilitatea să vedeți echipamente vechi, de muzeu, unele având peste 100 de ani. Toate acestea sunt funcționale sau în curs de a fi recondiționate și sunt folosite la realizarea unor obiecte decorative, cât și utilitare. Așadar, sunteți degrabă așteptați să vedeți cum se bate fierul cât e cald!

„Fierăria Luca” poartă numele unei persoane foarte importante sufletului nostru. Un Om care a crezut în visele noastre și ne-a ajutat din răsputeri să capete formă. Dl. Luca a fost mecanic de tipografie și cel care ne-a ajutat să montăm, mutăm, restaurăm majoritatea echipamentelor din Atelierul-muzeu Moara de hârtie. Acum nu mai este printre noi, dar va rămâne întotdeauna în inimile și în amintirea noastră.

Evenimente organizate la Fierăria Luca

SUS