Sâmbătă, 8 iulie, de la orele 14:00, scriitoarea Iulia Iordan ne invită într-o Călătorie printre ierburi și lumină. Așa se numește și cartea care stă la baza incitantului atelier dedicat plantelor, pe care vi-l propunem cu mare bucurie!

Acest atelier este, pe de o parte, o explorare senzorială a poveștii, iar pe de alta o continuare a aventurilor lui Luli, personajul principal al cărții. Atelierul este interactiv și pornește de la povestea cărții, pe care o continuă prin noi jocuri și activități având ca subiect lumea plantelor. La partea practică a atelierului, copiii vor realiza un mini-ierbar cu plante presate, iar la sfârșit vor primi în dar un săculeț cu semințe numai bune de semănat de către fiecare copil acasă.

Costul atelierului este de 35 lei/copil, incluzând și vizita ghidată a Ansamblului Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor din Comana.

Pe durata atelierului, părinții însoțitori pot vizita Ansamblul Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor. Taxa de vizită ghidată pentru adulți este de 15 lei/persoană. În paralel, puteți participa la demonstrații interactive de hârtie manuală, țesut la război, modelaj ceramică și păpuși din papură. Detalii despre vizitare găsiți aici.

Atelierul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4 si 8 ani.

Pentru înscrieri și orice alte detalii, vă invităm să ne contactați la echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon  0723 266 262.

Vă așteptăm cu drag de copii și de luminoase călătorii!