Pe durata lunii august, în zilele de miercuri și joi, împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române, îi invităm pe copii la trei întâlniri dedicate lecturii și meșteșugurilor legate de carte: Jurnal de lectură – o aventură printre meșteșugurile cărții.
Atelierele sunt structurate în trei părți: realizarea de hârtie de mână, tipar și legătorie de carte.
Prima întâlnire: Carte şi hârtie – O introducere în subiect (anatomia unei cărți, meșteșugurile cărții, cartea și lectura, jurnalul de lectură), dublată de partea practică, ce va consta în experimentarea primului meșteșug folosit în realizarea cărții – hârtia de mână.
8 august 2018, orele 11, Casa memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”
9 august 2018, orele 11, Casa memorială „George și Agatha Bacovia”
A doua întâlnire: Începuturile tiparului (cum se tipăreau cărțile, cum arătau literele mobile, instrumentele pentru tipar care se foloseau pe vremuri, meșteșugul vechilor tipografi). Partea practică va consta în tipărirea manuală, la o presă veche de tipar, a copertei Jurnalului de lectură.
22 august 2018, orele 11, Casa memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”
23 august 2018, orele 11, Casa memorială „George și Agatha Bacovia”
A treia întâlnire: Legătoria de carte (ce înseamnă legătoria de carte, cum se legau cărțile pe vremuri și cum se leagă acum, ce materiale și instrumente se foloseau, creativitate și inovare în meșteșugurile cărții). Partea practică va consta în legarea manuală a jurnalului, folosindu-se o tehnică potrivită pentru copii, simplă și creativă (fără folosirea unor instrumente ascuțite sau tăioase).
29 august 2018, orele 11, Casa memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”
30 august 2018, orele 11, Casa memorială „George și Agatha Bacovia”
Atelierele se adresează copiilor cu vârste de minim 7 ani.
Taxa de atelier este de 5 lei pe întâlnire, la care se adaugă 2 lei taxa de vizitare a casei memoriale. Atelierele sunt organizate de Muzeul Național al Literaturii Române și Asociația Moara de hârtie, cu sprijinul Primăriei Municipiului București.
Înscrierile se realizează la Muzeul Național al Literaturii Române, la adresa case.memoriale@mnlr.ro.