Atelier de ceramică

„Despre puține lucruri poți spune cum că ar fi perfecte sau că pot aduce o stare de împlinire, așa cum o poți face când vine vorba despre ceramică.

Ceramica înseamnă pământ, pământul are energie, iar energia înseamnă viață. Și ce poate fi mai frumos și mai împlinitor într-o viață decât creația?”, spune Ciprian Ariciu, artist ceramist, care vă invită  la un atelier de creație în materialul primordial, la un schimb de energie cu acesta, la bucuria de a crea cu propriile mâini și la satisfacția realizării unui obiect printr-o tehnică arhaică, de ridicare la mână, precedentă roții olarului.

Veți face cunoștință cu un alt tip de împlinire. Încântarea si satisfacția își vor face apariția încă din primele rânduri. Ce fel de rânduri? Rămâne să descoperiți prin prezența la acest atelier.

Atelierul va avea loc duminică, 13 august 2017, orele 14.00 și se adresează adulților (sau celor care au minim 16 ani).

Taxa de participare este de 100 lei pentru un participant, dacă doriți să luați vasul nears acasă sau 120 lei dacă doriți să vi-l și ardem. Aceasta include și vizitarea Ansamblului Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor din Comana, unde se derulează și  demonstrații de hârtie manuală, modelaj ceramică, împletit în papură, prelucrare a lemnului.

Pentru alte detalii şi înscrieri vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail echipa@moaradehartie.ro sau la numărul de telefon 0723 266 262.